Dumnezeu sa-l odihneasca!
Pr. Teodor Petrican
Miercuri am trăit un moment de nespusă bucurie: preotul Vasile Dabija, paroh la Ghimiceşti – Vrancea, a vizitat biserica din Vad dimpreună cu corul „Sfântul Nectarie” pe care îl conduce, având rezultate deosebite.
Ne-am reîntâlnit după 22 de ani de la terminarea armatei… În Zalău, la TR, în cea mai întunecată vreme a comunismului, am motroşit împreună vreme de 9 luni pământul Patriei în plutonul 4, grupa a 3-a, împărtăşindu-ne unul altuia visele, amintirile, speranţele…
Azi s-au cunoscut şi copiii noştri… bucuroşi că nu se mai face armata!…
Preot Teodor Petrican
Înnoitu-s-a întru noi bucuria Învierii
şi boldul morţii-i… de neaflat!
Din Vadul istoriei şi-al primăverii
cu drag Vă dăm veste:
– Hristos a înviat!
Lângă bustul Dreptcredinciosului Voievod de la Vad a avut loc azi celebrarea acestui eveniment…
Sa fie un semn bun?… Doamne ajuta!…
Discursul ÎPSS Arhiepiscop si Mitropolit
Bartolomeu Valeriu Anania
Domnule Prefect, domnule Primar, domnule General, domnule Profesor, iubite Părinte Petrican şi dragii mei,
Aşa cum am descoperit şi eu prin prezentarea făcută de Părintele consilier Ştefan Iloaie, dacă ai o tinereţe zbuciumată, la bătrâneţe te copleşesc onorurile. Mi-am amintit de cuvintele Psalmistului: „Să ne veselim pentru zilele în care ne-ai smerit şi pentru anii în care-am văzut rele„.
Este banal să spui într-o împrejurare ca aceasta că eşti emoţionat. Sunt un ins sentimental dar am şi puterea de a mă stăpâni. Dar trebuie să vă spun că faptul acesta, de a mi se conferi un titlu de Cetăţean de Onoare nu într-o primărie, sau într-o sală de festivităţi, ci într-o biserică, este un unicat al vieţii mele Citește restul acestei intrări »
(Augustin Padurean, Teodor Petrican, Vad – studiu monografic, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004)
Intemeietorii
În lipsa unui atestat care să excludă jocul de opinii, istoricii – consacraţi sau amatori – nu împărtăşesc aceeaşi opinie asupra identităţii întemeietorului episcopiei Vad, astfel încât iniţiativa aşezării unui vlădică aici este atribuită fie lui Ştefan cel Mare, fie lui Petru Rareş. Asta în cazul în care certitudinea nu este dezechilibrată de îndoiala prudentă printr-un “sau” (Ştefan cel Mare sau Petru Rareş), “se pare” ( se pare că tot Ştefan cel Mare) sau alte formule mai puţin angajante.
A. Cei mai mulţi îl consideră pe Ştefan cel Mare întemeietor al episcopiei, un inventar al opiniilor dându-le câştig de cauză: Citește restul acestei intrări »
(Augustin Padurean, Teodor Petrican, Vad – studiu monografic, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004)
Intemeierea
În lipsa unui hrisov sau a oricărui alt act doveditor, data întemeierii episcopiei nu poate fi stabilită cu exactitate, obligând istoricii să se angajeze în dispute de promovare a unor ipoteze de sorginte logică sau să crediteze tradiţia cu valoare de document. Dificultatea stabilirii unui reper cronologic incontestabil a impus prudenţă, căutarea unor formule ocrotitoare de genul: “tradiţia spune”, „tradiţia afirmă”, “după toate probabilităţile”, “se pare”, “se presupune” etc.
Aşa se face că data exactă a întemeierii episcopiei nu este cunoscută, fiecare autor optând pentru un anumit an sau pentru o anumită perioadă dintr-un interval cronologic de peste o jumătate de veac, cuprins între 1475 şi 1550, considerate ca fiind mai apropiate de data probabilă a întemeierii.
Potrivit opiniilor până acum exprimate episcopia ar data: Citește restul acestei intrări »
(Augustin Padurean, Teodor Petrican, Vad – studiu monografic, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004)
Biserica episcopala
Ipotetic putem considera că prima biserică în Vad a fost, de fapt, o sihăstrie construită de (sau în timpul fraţilor) Balc şi Drag, cândva, pe la sfârşitul veacului XIV şi începutul celui următor.
A doua biserică construită pe locul fostei sihăstrii, este opera lui Ştefan cel Mare sau Petru Rareş. Biserica are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost mănăstire, reşedinţă episcopală şi mai există încă.
În lipsa unui document probator, încercarea de a stabili anul construirii ei, rămâne o frumoasă deşertăciune acceptată şi susţinută nu doar de farmecul căutării, ci şi de dorinţa sinceră de apropiere de un adevăr care ni se refuză. Certitudinea construirii în epoca celor doi mari voievozi există însă. Prin planimetrie şi stil ea aparţine artei moldoveneşti din vremea lui Ştefan şi Rareş, chiar dacă amestecul formelor arhitecturale din Moldova şi Ardeal în chiar structura construcţiei îi dau un caracter de unicat.
Planul treflat (triconic) cu abside laterale semicirculare, împărţit în naos, pronaos şi altar, o face asemănătoare monumentelor moldoveneşti din prima parte a domniei lui Ştefan cel Mare, în vreme ce altarul poligonal de factură gotică, o apropie de arta ardeleană.
Bolţile cu nervuri de piatră, cum o dovedesc consolele de pornire păstrate încă în pereţi, acoperişul altarului în boltă stelară, pe nervuri, chenarele ferestrelor şi uşilor vădesc, de asemenea, o influenţă a goticului ardelean, datorată participării unor meşteri autohtoni – poate bistriţeni – la construcţia ei.
De remarcat portalele specific moldoveneşti, în arc frânt pe faţada vestică şi dreptunghiulare cu baghete între pronaos şi naos. Nu e sigur că biserica a fost încinsă cu un brâu sculptat, aidoma celor din Moldova.
Pentru înălţarea bisericii meşterii – ardeleni şi moldoveni – au folosit piatra – adusă cu spatele de la Băbdiu, spun localnicii, desigur pentru a sublinia efortul cerut de o asemenea construcţie – multă recuperată din ruinele castrului de la Căşeiu. Fragmente din vechi monumente funerare romane, cu frânturi de inscripţii neinteligibile se mai văd încă Citește restul acestei intrări »
(Augustin Padurean, Teodor Petrican, Vad – studiu monografic, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004)
Episcopii
Care au fost primii stătători în scaunul episcopal întemeiat la Vad pentru nevoile spirituale ale românilor de pe domeniul Ciceu, nu se ştie încă. O nedreaptă uitare s-a aşternut demult şi poate definitiv peste numele unor vlădici care şi-au asumat sarcina dificilă a întemeierii episcopiei, a organizării unei instituţii multifuncţionale, slujitoare deopotrivă şi credinţei şi conştiinţei de neam.
Şirul episcopilor cunoscuţi începe abia din 1523, dacă se va adeveri fără putinţă de tăgadă că, încă controversatul Ilarion (Ioan, Larion), era atunci înalt demnitar la Vad.
Ilarion (după unii – Ioan) – “primul episcop de la Vad” pomenit documentar în 1523, dar, probabil, în funcţie “de la începutul veacului din timpul lui Ştefan cel Mare” – continuă să fie subiect de controverse, argumentele care susţin calitatea lui fiind destul de fragile. Iată contextul în care e menţionat episcopul: La 29 septembrie 1523 se înfăţişează magistratului Bistriţei cnejii din Valea Rodnei împreună cu 3 preoţi sau călugări de la Vad, de la Peri sau din Moldova: Matei, Şandor (Şandru, Alexandru) şi Petru, cerând învoire să înnoiască vechea mănăstire dintre Hordou (azi Coşbuc) şi Telciu, “de la drum în stânga spre apus, pe un deluleţ, lângă apa Byrckeş” (Birkhs; acum Bichigiu). Deputăţia, se zice, ar fi fost susţinută şi de episcopul Ilarion (Ioan) care “cerea bistriţenilor pe seama noului aşezământ monahal reînnoirea privilegiilor acordate odinioară Mănăstirii Bistriţei”. “Ilarion, activ şi curajos , nu putea fi decât Episcopul Vadului deoarece această episcopie îşi exercita jurisdicţia şi în părţile Năsăudului şi ale Bistriţei”.
Noul aşezământ monahal durat în piatră, numit de unii “sihăstria Telciu” sau “mănăstirea din Teliuc” (desigur Telciu n. n.), lua locul unei sihăstrii de lemn din veacul XV şi a durat probabil până către sfârşitul sec. XVII când a fost desfiinţată de calvini. Existenţa unei mănăstiri sub culmile Ţibleşului dinspre Nedeia şi Măgura Calului Citește restul acestei intrări »
(Augustin Padurean, Teodor Petrican, Vad – studiu monografic, Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2004)
Domeniul Episcopiei
Mănăstirea Vad a fost înzestrată – aidoma tuturor aşezămintelor de acest fel – cu sate şi pământuri care să asigure cele de trebuinţă vieţuitorilor ei.
Privitor la aceste bunuri de dar ale episcopiei – la domeniul ei funciar, în fond – cercetătorii care s-au ocupat, tangenţial sau mai îndeaproape, de istoria ei ori a cetăţii şi domeniului Ciceu, au dat răspunsuri contradictorii, incomplete sau chiar eronate.
Urmărind întocmai litera documentului – respectiv conscripţia din 1553 a domeniului Cetăţii Ciceului – Augustin Bunea scrie că episcopul român de Vad (episcopus Walachus de Rew) folosea, din concesiunea lui Petru Rareş, pe lângă satele Rew şi Zlatina, pe care voievozii le-au hărăzit mănăstirii din vechime (quas ad monasterium wayvodae ab antiquo concesserunt), încă două sate, Olahbogath şi Magyarbogath, cu toate veniturile, foloasele şi slujbele lor.
În afară de Zlatina, pe care n-o localizează, Bunea identifică corect celelalte trei sate cu Vadul, Bogata Românească (acum Bogata de Jos) şi Bogata Ungurească (acum Bogata de Sus) ultimele două dăruite episcopiei de Petru Rareş. Consideră însă că expresia „ab antiquo” sugerează existenţa unei mănăstiri la Vad „înainte de Ştefan cel Mare„, poate de la sfârşitul secolului al XIV-lea, când Balc şi Drag, care aveau domenii şi prin părţile Unguraşului, Ciceului, Lăpuşului, Chioarului şi Rodnei, au durat aici locaş monahal atârnător, întru ascultare duhovnicească, de mănăstirea Peri din Maramureş (acum în Ucraina). Ei ar fi deci, cei care – „ab antiquo” – au dăruit locaşul de rugăciune cu satele Vad şi Zlatina.
Trecem cu vederea faptul că Vadul este menţionat documentar abia din secolul al XV-lea, respectiv din 1467, Citește restul acestei intrări »
